Sindromul Meniere si frica de inaltime

Sindromul Meniere si frica de inaltime o patologie medicala care se confunda cu aceasta fobie. Exista tot mai multe persoane care manifesta fel si fel de frici sau fobii. Cam intre 10-25% dintre persoanele din Romania au sau recunosc ca au o fobie de ceva anume.

Fie ca vorbim de o frica accentuata de paianjeni sau de o frica de numarul 13 ori frica de apa sau de spatii inchise, una din cele mai pregnante fobii este frica de inaltime. Frica de inaltime sau mai precis frica accentuata de inaltime (pentru a putea fi declarata fobie) este una din acele temeri care se regaseste cu cea mai mare frecventa in Romania. Insa exista totusi si o patologie medicala care se confunda cu aceasta fobie.Sindromul Meniere si frica de inaltime

Aceasta conditie medicala se numeste sindromul Meniere si una din principalele sale manifestari este o stare de vertij insotita de tinitus (senzatie de tiuit in ureche) la care se adauga si o permanenta instabilitate de a se mentine pozitia verticala cand se depaseste o anumita altitudine. Orice fobie, atata vreme cat nu depaseste un anumit nivel nu poate fi incadrata la o fobie patologica din apanajul psihiatriei. Ce inseamna fobie patologica?

Acea fobie patologica inseamna acea patologie care poate ingradi orice activitate de desfasurare a activitatii de munca (nu se vor accepta functii daca locul de desfasurare al profesiei depaseste un anumit etaj), ingradirea activitatii in sensul in care in caz de pericol al unui membru al familiei aflat la o anumita inaltime nu poate fi salvat.

Aceasta ar constitui o fobie patologica, insa exista aspecte care pot constitui si o fobie de natura doar psihologica. Aspectele ce tin de o fobie dar de o etiologie psihologica si nu psihiatrica se refera cel mai adesea la anumite traume sau traumatisme resimtite din copilarie. Anumite accidente sau pericolul de anumite accidente poate sa activeze in viata de adult aceste simptome care se denumesc ca fiind o fobie.

Cum se trateaza Sindromul Meniere ?

In principal, acesta este apanajul psihologului si nu al medicului, deoarece prescriptia de anumite medicamente calmante sau cu rol sedativ intra in atributiile directe ale medicului, timp in care tratarea cauzei de baza a fobiei intra mai ales in atributiile psihologului. Sindromul Meniere este un cumul de patologii si simptome (din acest motiv si denumirea de sindrom) care este in continua cercetare si nu este pe deplin inteleasa. Insa se cunoaste ca principalul mecanism sau factor care declanseaza acest sindrom este o patologie in volumul lichidian din urechea interna.

Urechea interna este formata din componente osoase si membranoase in interiorul careia exista un lichid. Cele trei canale principale pe unde se regaseste acest lichid se numesc canale semicirculare si corespund fiecare la cate o directie fizica (inaltime, latime, lungime). Aceste canale semicirculare si lichidul din interior care se deplaseaza (in functie de traiectul si deplasarile intregului organism) vor asigura o motilitate peste niste cili care se deplaseaza o data cu acest lichid (lichidul poarta denumirea de endolimfa).

Deci aceasta endolimfa si cilii ne vor asigura noua parte din orientarea temporo-spatiala sau orientarea in spatiu. Altfel spus, urechea interna contribuie in mod decisiv la mentinerea echilibrului nostru si a starii de comfort in pozitia de vericalitate. Formele de debut ale sindromului Meniere pot fi initial resimtite ca un discomfort mai usor, adica pacientul va sesiza o problema in special la schimbarea altitudinii.
Datorita faptului ca presiunea exercitata asupra organismului variaza in functie de altitudinea la care ne situam, primele simptome resimtite vor fi la schimbarea altitudinii.

Persoanele incep sa sesizeze aceste probleme la calatorii montane, sau la calatorii cu avionul, toate acestea pot cauza o senzatie de vertij si discomfort. Fapt pentru care tendinta initiala este de a exclude o patologie si de a sesiza prima data o fobie de inaltime.

Daca senzatia se mentine pot sa apara simptome de vertij tot mai accentuat, dar si tinitus (in special in urechea care poate fi mai afectata). Urechea interna nu are comunicare cu urechea omoloaga. Fapt pentru care acest tinitus unilateral sau bilateral poate realiza diagnosticul diferential intre sindromul Meniere sau doar o fobie de inaltime.

In cazul in care tinitusul este mai accentuat sau prezent doar la o singura ureche cel mai probabil vom vorbi de un sindrom Meniere, in schimb daca tinitusul este bilateral fie este vorba de o fobie de inaltime, fie este vorba de un sindrom Meniere vechi nediagnosticat pana in prezent.

Diferentialul intre cele doua aspecte (sindrom Meniere si fobia de inaltime) il mai fac si celelalte simptome colaterale. Adica daca pacientul va resimtit pe langa vertij si o senzatie brusca de greata ori varsaturi in timpul episodului (perioadei in care se afla la inaltime) inca o data diagnosticul inclina spre sindromul Meniere.

Daca in schimb vorbim despre o senzatie de dispnee, o stare de sufocare care poate fi insotita si de transpiratii, diagnosticul va inclina mai precis spre o fobie de inaltime. Alergii repetate sau alti factori care tin de imunitate si mai precis de raspunsul nostru imun. Cantonarea in aceasta zona a urecii interne sau in proximitatea sa a unor limfocite sau alte celule parte a sistemului imunitar.

O serie de agenti patogeni de natura virala care pot infecta tot ce inseamna canalele semi-circulare precum si cantonarea acestor virusi in endolimfa. Un traumatism cranian sever poate provoca aceasta patologie. Deoarece cele doua stari au foarte multe puncte comune si deoarece in cazul sindromului Meniere inca nu este precis mecanismul de formare si de actiune, diagnosticul diferential este destul de dificil.

Primul pas este o anamneza amanuntita asupra momentului cand au aparut aceste episoade. Daca au existat episoade traumatice legate de inaltime. Adica daca aceasta prezenta la inaltimea anterioara s-a soldat cu un deces al unei rude, al unei persoane dragi sau cu o accidentare a persoanei in cauza.

Anamneza trebuie sa cuprinda si istoricul de traumatisme craniene sau de alte accidentari care au avut loc in perioada recenta si nu numai. Tot in anamneza medicala trebuiesc mentionate toate infectiile virale cat si toate infectiile la modul general din sfera ORL (otite, inflamatii in sfera urechii).

Ulterior trebuie stabilita durata unui episod si cand apare cu precadere acesta, la ce tip de inaltime (avion, inaltime furnizata de telecabina, sau pur si simplu inaltime prin urcarea la munte, etc.) cam care este durata acestui episod (sub 20 minute poate fi vorba de o fobie) peste 20 de minute poate fi vorba de sindromul Meniere.

Iar cel mai important este cumulul de simptome, adica daca apar acele senzatii de greata, varsaturi sau doar vertij si pierderea echilibrului, daca apare sau nu senzatia de dispnee si daca a fost vreodata soldat episodul cu lesin.

Totodata se poate trece la pasul in care medicul sa efectueze pacientului o serie de teste vestibulo-cohleare, teste de echilibru si teste de verificare a sistemului nervos, adica de capacitatea acestuia de a-si mentine echilibrul.

Testele includ si probe de echilibru dar exista si o serie de aparate care pot testa capacitatea de echilibru. Aparatele vor face diagnosticul diferential mai precis asupra etiologiei lipsei de echilibru.

Sindromul Meniere – tratament

Testarea prin aparatul de RMN – rezonanta magnetica dar si diagnosticarea unor patologii colaterale ale sindromului Meniere, de tipul patologiilor cardiace pot face diferentierea intre etiologia acestor patologii. Tratamentul pentru Sindromul Meniere cat si pentru fobii, este in prima faza unul de substrat, adica diminuarea starilor care pot declansa oricare din cele doua. Evitarea pe cat posibil a schimbarilor bruste de altitudine.

Starea de siguranta conferita de catre metoda prin care se schimba altitudinea (in special in cazul fobiilor). Evitarea excitantilor sau a oricaror sunstante care accelereaza transmiterea sinaptica dar si excitarea neuro-motorie. Evitarea cafelei a energizantelor inainte de o calatorie sau o situatie care va impune schimbarea de altitudine.

Exista si medicatie in special din sfera calmantelor si nu numai care pot diminua starea de stres si totodata vor atenua tot ce inseamna transmitere neuronala a impulsurilor.

In cazul in care episodul devine prea accentuat, exista situatii rare care pot evolua rapid nefavorabil (tahicardie accentuata, tahipnee – respiratie accelerata si ineficienta) fapt pentru care este ideal ca persoana ce manifesta o acutizare a episodului sa fie scoasa cat de repede se poate din situatia stresanta.

In cazul Sindromului Meniere se poate incerca in primul rand incercarea de mentinere constanta a presiunii interne (in urechea interna). O crestere sau o variatie prea mare a presiunii statice intre urechea interna si urechea medie poate provoca chiar si pierderea auzului, astfel ca aceasta presiune trebuie echilibrata.

Reechilibrarea presiunii are si cateva mecanisme ce pot fi aplicate direct fara necesitatea unei medicatii adjuvante. Mecanisme precum inghitirea repetata dar si cascatul in mod repetat sau suptul unei bomboane.

Aceste mecanisme sunt adoptate chiar si la calatoria cu avionul pentru a se evita aceste dezechilibre presionale. Totodata, prin mecanism vagal se poate incerca o masare usoara a pleoapelor (globilor oculari) in care prin acest mecanism asupra sistemului nervos se va scadea pulsul concomitent cu presiunea arteriala.

Senzatia de anxietate produsa atat de sindromul Meniere cat si de fobiile de inaltime pot fi rezolvate si prin psiho-terapie. Adica se incearca la nivel psihologic sa existe o adaptare mai usor si o constientizare mai crescuta asupra diferentelor de altitudine.

Aceasta constientizare graduala si incercare de depasire a situatiei vor reglementa starea de comfort psihic care in speta pot ameliora starea resimtita la nivel organic.
Tratament de fond sau de o eficienta sporita pentru sindromul Meniere in sine in afara de ameliorarea simptomatica si de evitare a complicatiilor (pierderea auzului sau accentuarea simptomelor de vertij, tinitus si greata) nu exista.

Dar in cazul in care vorbim de fobia de inaltime, aceasta in majoritatea cazurilor prin terapie psihologica in principal poate fi depasita. Asadar dintre cele doua patologii atat de asemanatoare, terapia pana la momentul dat este mai mult paleativa.

Este bine a fi diagnosticata corect si din timp, pentru a se incepe macar specificarea clara despre care din cele doua patologii vorbim si a se incerca macar a se adopta si masurile paleative sau simptomatice de ameliorare a patologiei in cauza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introduceti raspunsul * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.